“START-UP NATION” la Constanţa

Regiunea de SE este una dintre cele mai bine reprezentate din punct de vedere al numărului mare de aplicanți în cadrul programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii -  “START-UP NATION”. Potrivit ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, domnul Ilan Laufer, județul Constanța se situează pe locul al 3-lea la nivel național din punct de vedere al numărului de aplicanți. “Din Regiunea de SE avem aproximativ 1.880 de solicitări. Din primii 10.000 de aplicanți la nivel național, aproximativ 870 sunt din județul Constanța. Până în acest moment, am semnat acordurile de finanțare pentru 511 proiecte, restul fiind în proces de finalizare până la data de 15 noiembrie. Sunt deosebit de încântat să văd că acest program inițiat de Guvernul României a captat interesul antreprenorilor într-un interval scurt de timp. Consider că activitatea agenților economici din județul Constanța trebuie susținută, mai ales datorită potențialului de dezvoltare pe care îl are această regiune”, a declarat, astăzi, Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat cu ocazia întâlnirii cu Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța. La rândul său, reprezentantul CJC a punctat importanța impulsionării spiritului antreprenorial, cu precădere în rândul tinerilor. “Ne bazăm pe viziunea generațiilor tinere, dar și pe experiența tradițională în zona de business a celor care au deschis companii de succes în județul Constanța. Cred în susținerea oferită prin programul guvernamental START-UP NATION și mă bucur să constat că locuitorii județului nostru sunt conectați la realitatea economică. Dovadă în acest sens stă chiar numărul mare de aplicanți înregistrați în regiunea de SE. Mulțumesc domnului ministru pentru vizită și cred că, și în perioada viitoare vom identifica și implementa instrumente reale pentru antreprenorii români”, a subliniat Marius Horia Țuțuianu. Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în topul activităților pentru care s-a solicitat finanțare în cadrul programului – “START-UP NATION” se află producția de mobilier, panificație și mase plastice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *