Scăderea preţului gigacaloriei la Mangalia, aşteptată la anu’

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a declarat, luni, într-o întâlnire cu preşedinţii Asociaţiilor de Proprietari, că în această iarnă toate centralele termice din oraş vor fi alimentate cu gaze, iar preţul gigacaloriei va rămâne neschimbat, respectiv 295 lei/gigacalorie. Totodată, edilul-şef al oraşului i-a asigurat pe reprezentanţii locatarilor că nu vor mai exista probleme cu furnizarea agentului termic, în sistemul centralizat şi că începând cu anul viitor locuitorii Mangaliei vor resimţi şi o diminuare a preţului gigacaloriei. . În cadrul discuţiei cu preşedinţii Asociaţiilor de Proprietari din Mangalia, s-a mai discutat despre contractele locatarilor cu RAJA, reducerea numărului de câini comunitari, reabilitarea spaţiilor verzi, amenajarea de parcări şi locuri de joacă pentru copii. “Sunt multe de făcut în oraş, dar am ales priorităţile, întrucât stăm încă destul de rău cu banii şi dacă nu strângeam cureaua, riscam să intrăm în faliment”, a precizat primarul. El a spus că reabilitarea termică a blocurilor ar putea începe în toamna anului viitor, în baza unui proiect unitar, la nivelul întregului oraş, cu o finanţare iniţială de aproximativ un milion de euro. “Va exista un grafic clar de reabilitare pentru fiecare bolc în parte. Anul acesta este posibil să se reabiliteze numai şase blocuri, unde se va face şi mansardare, fără costuri publice”, a completat primarul. Cei prezenţi au reclamat starea proastă a drumurilor, însă edilul a explicat că deocamdată se pot face doar lucrări de plombare, cu sprijinul Consiliului Judeţean. “Ca să asfaltăm toate străzile din oraş este nevoie de resurse financiare colosale, de care acum nu dispunem. În plus, trebuie refăcute inclusiv fundaţiile străzilor, din cauza lucrărilor de mântuială realizate în anii trecuţi”, a afirmat Cristian Radu. În perioada următoare, reprezentanţii Primăriei şi Asociaţiilor de Proprietari vor identifica, în cartierele oraşului, zonele unde se vor amenaja locuri de joacă şi parcări pentru posesorii de maşini, care însă nu deţin garaje.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *