S-a depus proiectul pentru piaţa agroalimentară din Lumina

După ce ani de zile şi-au dorit o piaţă unde să-şi desfacă produsele proprii, să-şi cumpere cele necesare în condiţii civilizate şi, de ce nu, să schimbe o vorbă cu consătenii, locuitorii din Lumina au motive de bucurie: proiectul pentru piaţă a fost depus spre finanţare. Conform declaraţiei primarului comunei, Dumitru Chiru, a fost depus, la sfârşitul anului trecut, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Construire piaţă agro-alimentară”. Potrivit acestuia terenul pe care va fi amplasată piaţa agro – alimentară este situat în intravilanul comunei şi aparţine domeniului public al Consiliului Local, nu este împrejmuit şi dispune de racorduri la reţelele de utilităţi. Piaţa agroalimentară are o suprafaţă construită la sol de 400 mp şi este realizată din arce de lemn îmbinate cu plăcuţe. Învelitoarea este din ţiglă metalică roşie. Vor fi realizate: şapte magazine, un birou administrativ, două grupuri sanitare, spaţiu pentru amenajare tarabe-fructe şi legume. Totodată piaţa va dispune de o parcare betonată pe o suprafaţă de 200 mp. Viitorul obiectiv este realizat în baza certificatului de urbanism nr. 89/20.05.2013 emis de Primăria Comunei Lumina. Obiectivul construirii pieţei este acela de a oferi populaţiei o gamă cât mai largă de produse naturale şi de a asigura noi locuri de muncă. Investiţia este realizată de Primăria Comunei Lumina cu sprijinul Consiliului Local Lumina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *