Patru deputaţi aruncă în aer relaţiile România-China

Patru deputați români (Remus Cernea – independent, Ovidiu Iane și Ninel Peia – PSD, Costică Canacheu – PDL) au fost în luna august într-o vizită în Taiwan decontată de reprezentanţii taiwanez. Statul român nu are relații diplomatice cu Taiwanul deoarece recunoaște doar China drept unic reprezentant al poporului chinez. Liderul Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că vizita celor 4 deputați ar putea genera o reacție din partea Chinei. În urma acestei vizite, deputatului colegiului 9 Constanţa, Remus Cernea, i-a fost ridicat paşaportul de serviciu. Acesta a precizat, referitor la vizita efectuată, că a fost „o deplasare informală”. Ministerul Afacerilor Externe precizează, referitor la vizita celor patru parlamentari că „ezavuează deplasările unor reprezentanți ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparența unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituțiilor românești, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare. Potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calități oficiale, precum pașaportul diplomatic sau de serviciu. Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a dispus măsuri pentru retragerea pașaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegației menționate, în vederea anulării potrivit dispozițiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *