Paşi pentru ţcoala din Poarta Albă

Birocraţia românească este, de cele mai multe ori, furibundă atunci când vine vorba de finanţarea unor obiective. Şi, spunem noi, cu cât mai important obiectivul, cu atât mai aspre sunt furcile caudine şi întortochelile aparatului administrativ. Astfel, contractul de finanţare pentru reabilitarea şi extinderea Şcolii nr. 1 din Poarta Albă are, de aproximativ un an, toate aprobările, însă abia acum a fost finalizată prima licitaţie, cea privind atribuirea contractului de consultanţă. „Este unul dintre proiectele cele mai vechi ale Primăriei Poarta Albă, care ar fi putut până acum să fie finalizat. Din nefericire, birocraţia excesivă ne-a împins cu acest proiect până acum. Pe parcurs, au apărut şi alte probleme. În urma deciziei de suspendare a mea din funcţia de primar, proiectul a fost blocat, chiar dacă viceprimarul care mi-a preluat atribuţiile a încercat să demareze măcar procedura de licitaţie. Acest lucru nu a fost posibil”, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. Proiectul a revenit în atenţia administraţiei locale Poarta Albă imediat după ce primarul a fost repus în funcţie, în urma deciziei instanţei deoarece pe perioada susăpendării s-a bătut pasul pe loc în primărie. „Sperăm să nu avem contestaţii la această licitaţie, pentru că altfel vom întârzia cu procedurile necesare privind atribuirea lucrărilor”, a explicat Delicoti. Prin acest proiect, şcoala îşi va dubla numărul de locuri. Pe lângă reabilitarea celor opt săli de clasă deja existente, în proiect este prevăzută extinderea pe înălţime a unităţii de învăţământ cu încă un etaj, dar şi cu un corp nou pe una dintre laturile clădirii existente, care vor duce la crearea a încă zece săli de clasă. Proiectul are o valoare de 9 milioane de lei cu o cofinanţare locală de 2%.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *