Ovidiu: Târgul Floriilor, o tradiție frumoasă

Astăzi s-a deschis, la Ovidiu, pe platoul Casei de cultură, Târgul Floriilor. Un eveniment ce a reunit producători și gospodari veniți să ne ajute în organizarea sărbătorilor pascale frumos dar și tradițional. „Este a doua ediție a acestui târg, o tradiție deja pentru comunitatea noastră și nu numai. Ne bucurăm săavem alături de noi reprezentanți ai comunităților armâne, lipovenești și bulgărești”, a spus primarul George Scupra la deschiderea evenimentului. Scopul acestui târg este ca locuitorii să fie mai aproape de producătorii locali și dobrogeni. Primăria încearcă să facă aceste lucruri cu un buget care tinde spre zero”.

La Târgu sunt prezenți producători/comercianți din mai multe zone ale Dobrogei. Aici găsiți lactate, miei, produse de panificație și patiserie, artizanat, carne, ouă, produse de artizanat, legume, fructe, miere și multe, multe altele.

Printre surprizele oferite astăzi punctăm câteva:

  • Casa Tradiţională Vişina, care prezeintă şi oferă spre degustare reţete autentice lipoveneşti de borş de peşte şi saramură.
  • Grupul Angelo a împărțit gratuit cozonaci realizați după o rețetă autentică.
  • Darul Bunicii a venit cu o rețetă tradițională de pâine cu maia.
  • Carmen Paraschivescu, în calitate de somelier, prezintă vinurile din podgoriile Somova – La Sapata și vă poate sa sfaturi despre ce vinuri puteți asorta cu mâncărurile de Paști. Cel mai important sfat al ei este să încercați și să cumpărați vinurile dobrogene și pentru a-i ajuta pe dobrogenii care cultivă viță de vie.

Participanţii la Târgul Floriilor se vor putea bucura şi de spectacole, prezentate de ansamblurile şi grupele de copii din oraşul Ovidiu, după următorul program: sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 11.00: Ansamblul „Dobrogeanca“ juniori (Dordea Elena); Dans sportiv (Drăgan Cosmina); Ansamblul „Armânamea“ juniori (Dordea Elena); Grupul vocal „Muguraşii“ (Kocsis Elena); Ansamblul „Dobrogeanca“ seniori (Dordea Elena); membrii Cercului de canto (Daraban Raluca); duminică, 1 aprilie, începând cu ora 11.00: Corul DO-RE-MI (Postolache Inga); Dans sportiv (Drăgan Cosmina); Muzică Folk – clasa de chitară (Marinescu Laurenţiu); Dans latino – membrii Cercului de dans latino (Duşa Cristian); Ansamblul „Armânamea“ seniori (Dordea Elena); membrii Cercului de canto (Eftimie Marius).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *