Ovidiu Silaghi, propunerea pentru ministerul Transporturilor, luat la ochi de DNA-comunicat

În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale,

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului SILAGHI OVIDIU IOAN, pentru infracţiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Din referatul întocmit de procurori a rezultat că există indicii și date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Silaghi Ovidiu Ioan, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul asigurării derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) şi pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.
Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *