Mulți pretind că își
doresc să ajungă la un anumit nivel de intimitate, de apropiere față de un
potențial partener, însă nu mulți sunt cei care sunt cu adevărat dispuși să
facă ceea ce este necesar pentru a le obține.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de
Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), intimitatea este foarte râvnită, dar
totodată întâlnim tot mai multe persoane nefericite din cauza lipsei de
intimitate. Cei mai mulți dau vina pe celălalt: „nu știe cum să se deschidă”,
„nu știe să iubească”, „are o problemă”, iar majoritatea relațiilor tinere
ajung să se sfârșească prea curând, chiar înainte de a primi o șansă adevărată
de a deveni o relație.
“Dincolo de lipsa de compatibilitate sau de faptul că mulți nu știu ce își
doresc cu adevărat, stă altceva: lipsa de autenticitate și neasumarea propriei
vulnerabilități. În cultura noastră în special (dar nu numai), vulnerabilitatea
este asociată cu ceva periculos care ne amenință siguranța și integritatea.
Este privită ca fiind acel monstru de sub pat, cel al cărui nume nu-l rostim și
la care nu ne referim sub nicio formă. Problema este că am ajuns să punem o
etichetă complet greșită! A fi în pericol și a-ți asuma propria vulnerabilitate
sunt două lucruri complet diferite. Vulnerabilitatea presupune să fii autentic,
să îți arăți și părțile mai „negre”, acele părți din tine care poate au suferit
cândva, acele părți care dovedesc că suntem oameni, nu roboți. Da, pare
periculos și poți spune că dacă arăți „slăbiciunile” tale cuiva te va face
cumva o țintă sigură.Dar nu este așa. Odată ce ai curajul să îți asumi toate
aspectele care te completează, devii o persoană întreagă și toată puterea este
în mâinile tale.
Nu există intimitate fără vulnerabilitate
Totodată, specialistul afirmă că dacă vrem să obținem mult râvnita
intimitate, avem nevoie să ne asumăm toate părțile din noi, să ne cunoaștem cât
mai bine, să ne arătăm celorlalți și să îi lăsăm să ne vadă cu adevărat.
“Astfel, dacă lași omul să vadă cine ești, cu rele și cu bune, va rămâne pentru
tine, cel/cea care ești cu adevărat iar intimitatea și apropierea iau naștere
de la sine. Vulnerabilitatea, intimitatea și conexiunea autentică sunt lucruri
care vin natural iar orice tendință de a le forța doar va destabiliza sistemul.
Asumă-ți toate părțile din tine pentru că, după ce te accepți tu așa cum ești,
o vor face și cei care contează cu adevărat”, conchide psihologul Andra
Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică
(INLPSI),
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare
Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și
Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în
terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu
proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața
fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și
încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din
experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă
schimbări semnificative în viețile celorlalți.