Mişcarea Populară vrea demiterea rectorului Dănuţ Epure

Filiala Constanţa a Partidului Mișcarea Populară (PMP) cere, într-un comunicat de presă, demiterea rectorului Universităţii Ovidius din Constanţa, Dănuţ Epure. În document sde arată, printre altele, că PMP, filiala Constanţa, ” denunţă sancţiunea de compromis şi lipsită de suport legal (nu este prevăzută de Legea educației naționale și nici de Carta Universitară) care i-a fost aplicată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) lui EPURE DĂNUŢ, prins în flagrant delict de luare de mită, şi anume suspendarea din funcția de administrator al Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

PMP îl somează, printr-o adresă oficială, pe ministrul Educaţiei Naţionale să respecte Legea educației nr. 1/2011, mai precis art. 312 – 315 şi să desemneze o comisie de analiză care, în urma cercetării abaterii disciplinare săvârşite, să îl demită pe rectorul Epure.

 

Comisia respectivă trebuie să procedeze la investigarea abaterii disciplinare săvârșite de Epure Dănuț, dar și la identificarea de urgenţă a persoanelor care au colaborat sau permis săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat. Avem în vedere atât echipa de prorectori desemnată de acesta, cât și persoanele cu specializarea necesară pentru rezolvarea subiectelor de la facultatea de farmacie.

Prin omisiunea desemnării comisiei de analiză, MEN nu numai că împiedică identificarea complicilor și înlăturarea acestora, dar împiedică şi Senatul universității să aplice o sancțiune proporțională cu faptele săvârșite. Iar unica sancțiune prevăzută de Legea educației naționale pentru asemenea fapte este demiterea din funcția de conducere.” Comunicatul de presă este semnat de preşedintele interimar al acestei formaţiuni plitice, Claudiu Palaz. Facem precizareacă acesta este unul dintre foştii prefecţi ai Constanţei şi, conform surselor noastre, a fost coleg de liceu cu Dănuţ Epure.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *