Horia: Peste 11.000 de metri pătrați de teren sunt de închiriat

Primăria Horia a stabilit data la cere se va desfășura licitația pentru închirierea mai multor suprafete de teren aflate pe raza localității. Administrația locală a încercat, pe parcursul timpului, să atragă investitori dispuși să presteze activități prin care să crească veniturile la bugetul local dat toate de mersurile s-au dovedit zadarnice. Turbinele eoliene s-au ridicat pe terenurile localităților vecine, deci au ocolit Horia. La un moment dat se vorbea despre posibilitatea instalarii unui parc fotovoltaic dar și acest proiect a rămas doar la stadiul de vorbe. Viața oamenilor se bazează doar pe agricutură și pe creșterea animalelor și, tocmai de aceea, nu este ușoară. Date fiind faptele, administrația locală a considerat că poate să valorifice o parte dintre terenurile pe care le are disponibile. Pe 28 martie scoatem la licitație mai multe loturi de teren. ”Singurul criteriu pe care l-am stabilit este cel mai mare preț oferit pentru închiriere”, a spus Gigel Sava, edilui localității. Cele trei loturi se află pe teritoriul satului Tichilești și însumează peste 11.000 de metri pătrați. Primarul speră ca licitația să se finalizeze cu bine pentru ca veniturile la bugetul local să mai crească și să se poată realiza proiecte de care are nevoie comunitatea. ”Noi am încercat să-i convingem pe locuitorii comunei să se implice în actiuni ai căror beneficiari ar fi fost doar ei. Este ciudat că, de exemplu, am propus înființarea unei plantații de nuci, de pe urma căreia ar fi câștigat toată lumea, pentru că era vorba de pamântul comunei… N-au vrut… Nu știu cine, cum sau de ce au spus că nu au nevoie de așa ceva. Poate că dacă ar fi făcut alții și ar fi avut succes ar fi fost de acord. Trist este că, atunci când este vorba să facă ceva împreună, se găndesc că cineva vrea să-i fure sau să câștige mai mult decât ar fi câștigat ei… Este păcat că încă mai gândim așa…”, a mai spus Gigel Sava.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *