Gheorghe Zamfir, live pe litoral

Concertul LIVE al verii: GHEOGHE ZAMFIR și orchestra MAGICA condusă de Marin Alexandru, dirijor al ansamblului Ciocârlia pe 8 și 9 august începand cu ora 21.30 pe terasa unui restaurant din staíunea Mamaia. Un recital extraordinar în doua reprize în care maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, va interpreta cele mai cunoscute piese printre care și piesa care la consacrat pe întreg mapamondul, Lonely Shepherd. În acest an Gheorghe Zamfir împlinețte 55 de ani de carieră.

Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.

Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.

Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Printre acestea se numără:

  • Doina de jale și Doina ca de la Vișina, compoziții pentru nai în spirit popular (1966)
  • Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă și orchestră (1974)
  • Concert pentru nai și orchestră (1982)
  • Cvintet pentru nai și cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984)
  • Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc (2005)

Evenimentul este programat joi, 8 august și vineri, 9 august începând cu ora 21.30 pe terasa restaurantului Harlequin din Mamaia.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *