Energie „curata” pentru Ovidiu

Am descoperit si noi, romanii, dupa Revolutie, ceea ce Vestul Europei si multe alte natii descoperisera deja: energia „curata”. Au venit strainii strainii sa ne arate ca stam pe un morman de aur curat ca lacrima: vanturile ce bat tot timpul anului pe dealurile Dobrogei se transforma, cu ajutorul turbielor eoline, in energie electrica, iar caldura soarelui, generos cu tinuturile astea, este preluata de celule fotovoltaice care transforma caldura tot in energie.

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Ovidiu o astfel de oportunitate s-a oferit orasului Ovidiu. Alesii locali au adoptat, cu ceva timp in urma, hotararea prin care au trecut in intravilanul localitatii zece hectare de teren in apopierea drumului ce leaga orasul de satul Poiana. „Este vorba, practic, de doua centrale fotovoltaice: una de 1,5 Mw iar alta de 2,5 Mw. Investitorul are deja toate documentele neceesare, inclusiv autorizatiile de construire. Hotararea trebuia adoptata mai ales ca a intrat in vigoare o lege conform careia  cetificatele verzi vor fi eliberate numai pentru investitii realizate pe terenuri intravilane” a sustinut George Scupra, primarul orasului Ovidiu. Cele trei milioanle de euro, bani necesari pentru realizarea celor doua centrale, vin de la Uniunea Europeana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *