Discuţii pe tema câinilor fără stăpân, la Mangalia

Reprezentanţii administraţiei locale s-au întâlnit, astăzi, la primărie, cu sapte persoane iubitoare de animale, pentru a discuta pe marginea recentei decizii a Camerei Deputaţilor, aceea a eutanasierii câinilor maidanezi nerevendicaţi sau neadoptaţi timp de 14 zile de la aducerea lor în adăposturi. Cum, la Mangalia, Biobaza numără doar 30 de locuri pentru căţeii fără stăpân, iar în localitate numărul acestora a fost apreciat la peste 2.000, problema privind soarta maidanezilor este foarte spinoasă.

Pe de o parte, iubitorii de animale, sosiţi într-un număr infim la discuţiile cu primăria, au declarat că se vor implica activ în campania de adpoţie ce va fi declanşată de administraţie. Alte soluţii găsite de aceştia au fost „adopţiile la distanţă“ (contribuţia financiară a celor ce doresc să hrănească un câine din adăpost) sau „adopţia directă“ (adoptarea unui câine de pe stradă, sterilizarea şi vaccinarea acestuia, fie pe banii proprii, fie de către primărie). A existat şi o propunere a reducerii taxelor şi impozitelor de la primărie pentru cei ce vor adopta un câine sau mai mulţi, însă aceasta a fost respinsă de către autorităţi, care au declarat că „nu te poţi numi iubitor de animale dacă îţi condiţionezi dragostea faţă de acesta prin prisma banilor“. Cum era firesc, spiritele celor prezenţi s-au aprins repede, iubitorii de animale ameninţând că, în cazul în care primăria trece la eutanasieri, ei îşi vor aduna câinii de care au grijă în faţa blocului, vor aduce un veterinar şi îi vor ucide ei înşişi, pentru ca Mangalia să fie cunoscută pentru faptul că îşi omoară animalele neajutorate.

Romulus Dumitrana, city managerul oraşului, a spus că, la ora actuală, la Mangalia, nu se poate realiza un adăpost potrivit dorinţelor ONG-urilor şi iubitorilor de animale: „Am studiat chiar propunerea acestor ONG-uri privind înfiinţarea unui centru de adăpostire a câinilor fără stăpân şi oferta unei firme agreate de iubitori. Fără terenul aferent, ce trebuie să fie destul de generos, ne-ar fi costat circa 200.000 de euro un astfel de adăpost. Primăria nu dispune de aceşti bani“, a concluzionat Romulus Dumitrana.

La rândul său, primarul Cristian Radu afirmă că, în circa o săptămână, până la o nouă întâlnire cu iubitorii de animale, va identifica o fermă dezafectată dintre multele ce se află pe raza oraşului, unde să poată fi înfiinţată o biobază care să adăpostească circa 400 de câini. „Tot eu voi găsi medicii veterinari care să sterilizeze, gratuit, câinii ce urmează a fi adoptaţi. Iubitorii de animale s-au declarat dispuşi să facă rost de cuştile în care vom ţine câinii, dacă vom reuşi să găsim o unitate dezafectată în care să organizăm noua biobază“. Totodată, reprezentanţii administraţiei locale şi iubitorii de animale au convenit declanşarea imediată a unei campanii de adopţii, dar şi a uneia, paralele, de convingere a proprietarilor de câini să îşi sterilizeze animalele.

Reamintim cititorilor că, pe 10 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind câinii fără stăpân. Aceasta prevede că, dacă 14 zile de la aducerea câinilor în adăpost, aceştia nu sunt  revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi. Edilii au însă posibilitatea să amâne eutanasierea. Condiţia este să dispună de fonduri pentru a le asigura animalelor hrana necesară.

Ce spune Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din 

municipiu Mangalia, adoptat în luna aprilie şi aflat în vigoare

La Mangalia, potrivit unei decizii a Consiliului Local din luna aprilie, a fost aprobat „Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din municipiu“, ce prevede, printre altele, că este nevoie de cel puţin jumătate plus unul dintre vecinii de scară care să îşi dea acordul, pentru a putea fi adus sau chiar păstrat un animal de companie în apartament. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei decizii v-ar costa între 300 şi 600 de lei. Şi cam tot atât veţi achita la primărie în cazul în care nu veţi strânge „resturile“ căţelului de pe spaţiul public. Asta în teorie, pentru că, deocamdată, niciun „posesor“ de patruped nu a fost amendat. În regulamentul aflat în vigoare, proprietarii de patrupede de companie sunt obligaţi să poarte asupra lor pungi, mănuşi de unică folosinţă şi măturică plus făraş, cu care să strângă excrementele căţeilor, pe care aceştia, de foarte multe ori, le „plantează“ pe trotuare sau în locurile de joacă ale copiilor. După ce curăţă în urma câinelui, proprietarii sunt obligaţi să arunce reziduurile la gunoi.

Alte prevederi ale Regulamentului de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia fac referire la sterilizarea câinilor metişi aflaţi în proprietate. Primăria sterilizează, gratuit, în baza numărului de înregistrare al cererii de deţinător de animal de companie, orice căţel metis, aflat în proprietate. În schimb, în perioada în care nu se desfăşoară campania de castrare gratuită, orice sterilizare solicitată, ca urmare a revendicării, Serviciului de gestionare al câinilor fără stăpân, se va taxa triplu faţă de tariful aprobat de consilieri, adică 507 lei. Mai mult, „revendicarea unui animal capturat din haitele formate în cadrul <<nunţilor>> (ritualuri de împerechere), în afara campaniei de sterilizare gratuită, se va taxa, suplimentar, cu 250 de lei.

„Taxa de disconfort“, în valoare de 200 de lei, va fi încasată de primărie de la proprietarii ce au, în apartament sau în curte, mai mult de doi câini. Nedeclararea numărului de câini deţinuţi, neplata „taxei de disconfort“, odată cu plata taxelor şi impozitelor anuale, va fi sacţionată contravenţional. Tot cu amendă se vor alege şi iubitorii de animale ce le-au amenajat acestora adăposturi improvizate pe domeniul public sau care „păstoresc“ căţei pe lângă blocuri. Valoarea sancţiunii este cuprinsă între 400 şi 800 de lei, câinii urmează să fie luaţi la Biobază, iar adăposturile confiscate.

Accesul animalelor de companie în Portul Turistic, în locurile de joacă pentru copii şi pe plajă (în timpul sezonului estival) este interzis, în caz contrar proprietarul urmând să achite amenzi cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Se pare că, acest regulament, va fi modificat la nivel local şi, eventual, îmbunătăţit, potrivit noii Legi adoptate, acum câteva zile, de Camera Deputaţilor şi declarate constituţionale de Curtea Constituţională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *