Cumpăna: Șapte copii sub protecţie socială, botezaţi

A devenit o tradiție ca în zilele de sărbătoare comuna Cumpăna să se umple de credință și dragoste. Pentru că la fiecare mare praznic oameni cu suflet mare botează copii aflați în asistență maternală și își iau responsabilitatea de a le rămâne acestora aproape în anii care urmează.
La fel s-a întâmplat și astăzi, de Florii, când 7 micuți, 5 băieți și 2 fete, au fost creștinați in biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Cumpăna.
Au primit taina botezului în sfânta zi de Florii și la fel de important este faptul că au de acum părinți spirituali care să-i ajute și să-i ghideze în viață.
Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului alături de preoţii bisericii Sf. Parascheva, iar primarul comunei, Mariana Gâju le-a oferit în dar nașilor, icoane.
Emoționați, nașii au mărturisit că bucuria pe care au trăit-o este greu de descris în cuvinte.
Ioan Alexandru, Ceacir Viorel, Cristian Alexandru, Luca Stefan, Ionel Viorel, Raluca Maria si Bianca Maria, de acum înainte pentru ei sfânta sărbătoare de astăzi va avea o dublă semnificație.
Naşii care le vor veghea drumul in viaţa, sunt oameni cu credinţă, cu dragoste de aproapele lor, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gaju.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria si Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *