Controale ITM în Constanţa

In perioada 01-30.07.2013, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta a continuat  activitatea de control si verificare a societaţilor  comerciale, care isi desfasoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii  precum  si  securitatea si sănătatea in munca a salariaţilor.

In acest sens, corpul de control Relaţii de Munca  din cadrul I.T.M. Constanţa a verificat un  numar de 681 agenti economici din care 114 au fost sanctionaţi, aplicându-se un numar de 101 amenzi în valoare de 1.420.500 lei si 13 avertismente. Au fost dispuse un numar de 848 masuri cu termen scadent de remediere a neconformităților constatate.

Au fost depistaţi 72 de  angajatori care precticau munca fară forme legale,  la care s-au depistat  197   persoane  care nu aveau încheiat contract individual de munca.

Pentru doi angajatori cu un numar total de 31 persoane, a fost sesizat  Parchetul de pe Lângă Judecatoria Constanta  pentru a stabili daca aceştia  se fac vinovaţi de incalcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53 / 2003.

-    Incalcarea  prevederilor art.137 din Lg.53/2003 – privind repausul saptămânal ;

-          Nerespectarea prevederilor art.119- Lg.53/2003 privind evidenţa orelor  de lucru prestate de salariati;

-          Incalcarea prevederilor HG 500/2011 referitor la transmiterea contractelor individuale de munca cel mai tarziu cu o zi inainte de inceperea activitatii;

-          Incălcarea prevederilor art.122 din Lg.53/2003, privind munca suplimentara;

-          Incălcarea prevederilor art.125 din Lg.53/2003, referitor la munca de noapte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *