Cernavodă: a reînceput recensământul cânilor

Chiar dacă deţine controlul asupra numărului de câini comunitari, Administraţia Publică Cernavodă nu a rămas indiferentă în faţa tragediei de la Bucureşti, în urma căruia un băieţel de 4 ani şi-a pierdut viaţa în colţii animalelor străzii. Aşadar, începând din această săptămână, Primăria a demarat o amplă campanile de recenzare a câinilor cu stăpân din  oraş. O echipă de funcţionari publici va vizita fiecare curte pentru a prelua date ale deţinătorilor şi ale animalelor adăpostite. În urma obţinerii datelor, conform prevederilor HCL 203/2012, câinii maidanezi(comunitari) vor fi sterilizaţi, pentru prevenirea creşterii populaţiei acestora. De asemenea, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 3000 şi 5000 de lei, acelor deţinători care se opun sterilizării şi pun din nou animalele în libertate pe străzile oraşului. Scopul acţiunii este prevenire al fenomenului de înmulţire al câinilor comunitari, dar şi de atenţionare pentru cetăţenii oraşului. Locuitorii sunt adesea responsabili pentru creşterea populaţiei canine de pe străzi, prin adăpostirea animalelor iar apoi eliberarea lor din nou pe stradă. Colaborator în această acţiune este şi asociaţia Save the Dogs and Other Animals, cu care primăria Cernavodă deţine un parteneriat din anul 2002, iniţiat de către edilul Gheorghe Hânsă. La acea vreme existau peste 4000 de câini pe străzile oraşului, iar în present numărul lor a scăzut la 250. Rezultatul acesta a fost posibil datorită eforturilor celor două instituţii de a steriliza fiecare animal şi ulterior prin amplu proces de adopţie. Asociaţia deţine în present două adăposturi în Cernavodă, în care sunt ocrotiţi 450 de câini comunitari, dintre care periodic sunt oferiţi spre adopţie cu ajutorul organizaţiilor partenere din România şi din Europa. Pentru a proteja sănătatea cetăţenilor, Primăria alocă organizaţiei, lunar 100 de lei, pentru fiecare câine, în vederea sterilizării şi a vaccinării acestora. Organizaţia Save the Doggs are o experienţă considerabilă în asfel de acţiuni, având în vedere colaborarea cu Franco Fratini, în urmă cu 10 ani, în urma căreia au fost alocaţi 50 de mii de euro, în Cernavodă, pentru vaccinarea antirabic a tuturor câinilor din oraş. Aşadar, Primăria Cernavodă deţine controlul populaţiei canine de pe străzile oraşului, având în vedere procentul 0,2% persoane agresate de animale/an. În continuare se iau măsuri pentru reducerea prevenirea înmulţirii acestora, însă este necesar şi sprijinul cetăţenilor, care sunt rugaţi să nu adăpostească animale comunitare nesterilizate. În acest mod poate fi protejată cominitatea  dar şi economisiţi bani publici. Reamintim că în anii precedenţi, fosta administraţie a apelat la eutanasierea a sute de câini comunitari, alertând asfel opinia public şi sărăcind bugetul local cu pest4e 3 miliarde.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *