Ce destinaţii au ales constănţenii pentru minivacanţa de 1 Mai. Unde se mai găsesc locuri

Minivacanţa de 1 Mai dă startul sezonului estival, petrecerilor şi aglomeraţiei la malul mării. Aşa că mulţi dintre constănţeni preferă să plece din oraş în această perioadă. Fie că aleg muntele, alte zone din ţară sau dau o escapadă într-un oraş european, o ieşire din cotidian, cu multă relaxare şi aer curat este binevenită.
„Destinaţiile preferate pentru 1 Mai şi Rusalii sunt în general cele unde ne putem bucura de natură, soare. Constănţenii profită de aceste zile să dea o fugă la munte, departe de aglomeraţia care este în fiecare an pe litoral în această perioadă. Recomandările noastre pentru această perioadă, pentru a profita la maximum de spectacolul primăverii, sunt cele în zone de munte, cum ar fi la Bran, Râşnov, Valea cu Peşti, dar şi malul Dunării, cu Cazanele Dunării, Cascada Bigăr, de o frumuseţe deosebită”, declară Elena Luiza Oprea, CEO al agenţiei de turism Dolphin Travel & Events Constanţa.
Preţurile sunt accesibile, un sejur de patru nopţi pentru o familie cu doi copii ajungând la aproximativ 1.000 de lei, transport şi cazare cu mic dejun. Cei mai mulţi au ales zona Bran – Moeciu, cu rezervări făcute din timp. Şi Râşnov este una din destinaţiile alese de familiile cu copii, datorită faptului că sunt multe obiective de vizitat. Situat la aproximativ 15 kilometri de Braşov şi cam tot atât de Bran, Râşnov a câştigat în ultimii ani mulţi turişti şi datorită numeroaselor obiective turistice. Micuţii se pot distra la Dino Park şi pot avea parte şi de o lecţie de istorie inedită în aer liber, la Cetatea Râşnov. Toate acestea sunt motivele pentru care din ce în ce mai mulţi constănţeni aleg să se relaxeze aici.
Linişte, relaxare şi peisaje fantastice
Cei care caută mai multă linişte, o pot găsi ceva mai departe, în inima Munţilor Făgăraş, lânga Lacul Vidraru, la Valea cu Peşti. Înconjurată de privelişti pitoreşti, zona se află chiar pe Transfăgărăşan şi la numai 13 kilometri de Castelul Poenari unde se spune că a locuit, pe vremuri, Vlad Ţepeş. Un sejur de trei, patru zile pentru întreaga familie ajunge la aproximativ 2.000 de lei, dar cu siguranţă veţi pleca de acolo relaxaţi, încărcaţi de energie şi cu multe fotografii reuşite.
„O altă destinaţie redescoperită de constănţeni în ultimii ani este cea de pe malurile Dunării, chiar la intrarea în ţară, lângă graniţa cu Serbia. Sunt foarte multe obiective de vizitat. Drumul este ceva mai lung până acolo, dar merită, căci zona este renumită ca fiind una dintre cele mai frumoase ale României”, explică reprezentantul Dolphin Travel & Events. Cu siguranţă nu ai cum să te plictiseşti, căci te poţi plimba cu barca pe Dunăre, până la Chipul Lui Decebal, Cazanele Mari, Cazanele Mici, în Golful Dubova, la Peştera Ponicova, Grota Veterani, Golful Mraconia, Tabula Traiana, situat pe malul sârbesc al Dunării, sau poţi face drumeţii prin pădure. O plimbare cu barca este în jur de 25 – 35 de lei pentru adulţi şi 15 – 30 lei pentru copii, în funcţie de traseul ales, iar preţul unui bilet de intrare în Grota Veterani este şase lei.
Vă puteţi plimba prin Orşova, un orăşel cochet, o jumătate de zi o puteţi dedica vizitei hidrocentralei Porţile de Fier I şi o altă jumătate de zi Cascadei Bigăr, despre care localnicii spun că, primăvara, este mai frumoasă ca oricând. Odată ajunşi aici, pentru taxa modică de cinci lei, puteţi vizita izvorul Bigăr şi grota, situate ceva mai sus de cascadă, pe o potecă stâncoasă.
1 Mai la pas prin Europa
„Cum minivacanţele sunt un bun prilej şi pentru un citybreak în străinătate, am avut multe solicitări pentru oraşe din Europa, cum ar fi Roma, Milano, Barcelona, Madrid, Berlin. Pentru Milano, de exemplu, am avut oferte pentru trei zile, cu zbor, cazare şi mic dejun, la doar 107 euro de persoană. Pentru Berlin, de asemenea, Veneţia, avion şi trei nopţi de cazare, propunem preţuri de doar 159 de euro. Rezervările trebuie făcute însă din timp, pentru a prinde preţuri bune la zboruri. Pentru Rusalii, încă mai avem oferte foarte bune”, a completat Elena Luiza Oprea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *