Bulgaria: Cinci mănăstiri istorice vor fi renovate cu fonduri europene

Mănăstirile Bachkovo, Troyan, Kremikovo, Kilifarevo şi Plakovo,  cinci dintre cele mai vechi din Bulgaria, sunt aşteptate să fie renovate cu fonduri europene, informează The Mayor.

Anunţul a fost făcut la sfârşitul anului trecut de Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Lucrărilor Publice din ţara vecină, conform publicaţiei menţionate anterior. Fondurile vor fi alocate în cadrul Programului Operaţional „Regiuni în creştere” 2014 – 2020.

Mănăstirea Bachkovo

A fost fondată în anul 1083 de comandatul militar bizantin de origine georgiană Gregory Pakourianos; este a doua ca mărime din Bulgaria.

Este situată pe malul drept al râului Chepelare, la 10 km de Asenovgrad.

Mănăstirea Troyan

Mănăstirea Troyan este cea mai mare mănăstire din Munţii Balcani. A fost înfiinţat la începutul secolul al 17-lea.

În incinta mănăstirii se află o icoană făcătoare de minuni reprezentând pe Maica Domnului.

Mănăstirea Kilifarevo

A fost construită în perioadă 1348-1250 de cuviosul Teodosie de Târnovo cu sprijinul ţarului Ivan Alexandru.

Aşezământul monahal este situat pe malul drept al râului Belitsa, la sud de orașul Veliko Târnovo, aproape de orașul Kilifarevo.

Mănăstirea Plakovo

Mănăstirea din  Sf. Ilie se află în apropierea satului Plakovo, la 18 km de Veliko Târnovo.

Mănăstirea Kremikovo

Mănăstirea a fost fondată în timpul celui de-al doilea imperiu bulgar, la mijlocul secolului al XIV-lea, cu sprijinul țarului Ivan Alexandru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *