Atenţie la taxa de tramă stradală

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că persoanele fizice sau juridice care circulă pe străzile din municipiul Constanţa cu autovehicule concepute şi construite pentru transportul de mărfuri, datorează taxa de folosire tramă stradală.

 

Taxa de folosire tramă stradală este stabilită în funcţie de masa totală maximă autorizată, după cum urmează:

 

a) Pentru străzile de trafic uşor şi mediu:

 

Nr. crt.

Masa totală maximă autorizată autovehicule

lei/lună

lei/zi

1.

 Până la 2,5 tone inclusiv

40

4

2.

 Între 2,5 – 3,5 tone inclusiv

60

6

3.

 Între 3,5 – 5 tone inclusiv

90

9

 

b) Pentru străzile de trafic greu:

 

Nr. crt.

Masa totală maximă autorizată autovehicule

lei/lună

lei/zi

1.

 Între 5 – 10 tone inclusiv

150

15

2.

 Între 10 – 20 tone inclusiv

300

30

3.

 Peste 20 tone (inclusiv cap tractor autotrenuri)

600

60

 

Pentru transporturile agabaritice speciale se va aplica taxa corespunzatoare traficului greu de peste 20 tone multiplicată de 3 ori, iar în cazul transporturilor agabaritice formate din mai multe platforme agabaritice acestea se vor taxa separat. Vehiculele (remorci, platforme etc.) tractate de autovehiculele de marfă se taxează separat, în funcţie de masa totală maximă autorizată.

 

Taxa de folosire tramă stradală poate fi achitată la toate ghişeele agenţiilor fiscale ale SPIT, la cabinele de taxare situate la intrarea în municipiul Constanţa, pe Bd. I. C. Brătianu şi la intersecţia DN3C / Bd. Aurel Vlaicu şi la toate staţiile publice OMV de distribuire a carburanţilor auto din municipiul Constanţa.

 

Circularea fără a deţine autorizaţie valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 250 lei şi 1.000 lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată/masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor/masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor cuprinsă între 0-5 tone inclusiv, şi cu amendă între 1.000 lei şi 2.500 lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată/masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor/masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor peste 5 tone.

Precizăm că aplicarea sancţiunii nu înlătură obligaţia de plată a taxei.

 

Formularul tipizat “Cerere pentru acordarea autorizaţiei de circulaţie” poate fi descărcat şi de pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea “Persoane juridice” -  “Documente declarare” – “Taxa tramă stradală”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *