Ajutor, nu pomană, pentru nevoiaşi

După brambureala produsă de documentaţia stufoasă care trebuie alcătuită pentru a beneficia de ajutor la încălzirea locuinţei, tot mai mulţi români au renunţat să-şi mai alcătuiască dosarul de subvenţie. Nu şi la Costineşti acolo unde ajutorarea semenilor nu este pomană, este ajutor şi se face din suflet şi cu cap. „Ajutor la încălzire primesc bătrânii cu adevărat nevoiaşi”, ne-a explicat primarul comunei, Traian Cristea, despre beneficiarii ajutorului la încălzirea cu lemne acordat de primăria Costineşti. Acesta ne-a spus că deşi comuna s-a extins, oamenii se cunosc între ei şi angajaţii primăriei, care efectuează anchetele sociale, îi ştiu pe cei aflaţi în nevoie şi care într-adevăr au nevoie de spijinul comunităţii. Astfel, vârstnicii care au cu adevărat nevoie primesc de la primărie, prin hotărâre a Consiliului Local, 500 de kg de lemne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *