De joi, 28 ianuarie 2016, la centrul comercial Maritimo, constănțenii pot achita impozitele şi taxele locale prin intermediul cardului bancar și pot obține informații fiscale. Standul Serviciului Public de Impozite și Taxe amenajat în zona Cafeteria Auchan este deschis…
Monthly Archives: January 2016
Prima intervenţie pe heliportul spitalului din Cernavodă
Viaţa unei paciente, în vârstă de 76 de ani, a fost salvată ieri după amiază, după ce a fost preluată de un elicopter SMURD, chiar de pe spaţiul de aterizare al Spitalului Orăşenesc Cernavodă. Cadrele medicale ale unităţii spitaliceşti au…
Gabi Stan-out!
Având în vedere sesizarea Organizaţiei Judeţene Constanţa a Partidului Social Democrat, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa prin care a fost comunicată pierderea calităţii de membru al partidului a domnului Gabriel-Marius Stan, Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Constantin Ion, a emis Ordinul…
Crucea: Ședință ”de îndată” a Consiliului Local
Aleșii locali ai comunei Crucea au fost convocați, astăzi, de la ora 15.00, la o ședință ”de îndată”. Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre. Iată cum arată convocatorul: Proiect de hotarare privind modificarea inventarului bunurilor ce…
Află care primar adevenit tătic pentru a doua oară
Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, este de astăzi, din nou tătic. Edilul-șef al orașului Ovidiu este bucuros deoarece Cristina Scupra, directorul Liceului Tehnologic ”Ion Podaru” din Ovidiu, a adus pe lume cel de-al doilea membru al familiei: de această dată un…
Sirian cu acte false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în P.T.F. Constanţa Sud Agigea, un cetăţean sirian, membru al echipajului unei nave sub pavilion Sierra Leone, care a prezentat la controlul de frontieră un carnet fals de marinar. *…
Top mondial al celor mai mari blocaje rutiere urbane: Bucuresti – locul 5, intarzieri de 103 ore pe an
Capitala Romaniei se afla pe locul 5 in intr-un top mondial al oraselor cu cele mai mari probleme de trafic rutier. La o calatorie medie de 30 de minute cu masina prin oras, Bucurestiul a inregistrat 103 ore de intarziere…
Tatari in elita sportului romanesc
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a găzduit duminică, 24 ianuarie, o manifestare dedicată „Tătarilor din elita sportului românesc”. În prezența a peste 100 de membri ai comunității au vorbit despre sport și beneficiile acestuia campioni precum…
Constanța: Atenție la oamenii străzii
Intrucat se anunta temperaturi foarte scazute in continuare, Politia Locala Constanta patruleaza in municipiu avand ca sarcina identificarea si preluarea oamenilor strazii pentru ai transporta la Spitalul Judetean Constanta si apoi la Centrul pentru persoane fara adapost din strada Soveja.…
RAJA: Se oprește apa în Constanța – cartierele CET, Medeea si Anda
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dimineata la conducta principala de alimentare cu apa din zona CET, din municipiul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 22 ianuarie 2016, in intervalul orar 12,30-15,00. Sunt afectati consumatorii din…