Mangalia: Proiecte pentru sezonul estival 2014

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut, luni, o întâlnire cu agenţii economici din turism pentru a discuta despre proiectele sezonului estival 2014. În cadrul întrevederii a fost prezentat un proiect de Regulament privind activitatea agenţilor economici de pe teritoriul administrativ al municipiului. Documentul stabileşte cadrul unitar, în baza căruia agenţii economici îşi vor desfăşura activitatea în sezonul estival. Prin acest Regulament sunt stabilite modul de organizare, avizare şi desfăşurare a activităţilor de comerţ pe domeniul public şi/sau privat al Mangaliei, precum şi pe proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice. La discuţii s-a stabilit ca din banii percepuţi pe taxa de linişte să se achiziţioneze un sistem de monitorizare video atât pentru staţiuni, cât şi pentru Mangalia. O altă temă abordată a vizat introducerea în circuitul turistic a obiectivelor culturale şi siturilor arheologice din sudul litoralului. Totodată, reprezentanţii municipalităţii au informat agenţii economici din turism despre amenajarea unor Centre de informare turistică, în oraş şi staţiuni. Cu aceeaşi ocazie, s-a discutat despre participarea la Târgul de Turism din primăvara anului viitor şi introducerea Hergheliei Mangalia în circuitul turistic. Prezenţi la întâlnire, reprezentanţii Hergheliei au afirmat că activităţile specifice perioadei estivale vor debuta încă de la sfârşitul lunii aprilie 2014. O altă serie de evenimente propuse pentru vara anului 2014 vizează organizarea de concerte şi spectacole în Portul Turistic. Agenţii economici prezenţi la discuţii au propus, la rândul lor, crearea de evenimente şi pentru staţiuni structurate după un program bine definit, refacerea indicatoarelor stradale cu obiectivele turistice din staţiuni, precum şi identificarea traseelor turistice care să fie cunoscute de către turişti. O altă dezbatere similară va avea loc, în scurt timp, pentru a definitiva atât Regulamentul privind activitatea agenţilor economici, cât şi planul final de organizare a sezonului estival 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *